Arhivă pentru handicapati

Bucurestenii sunt handicapati

Posted in Uncategorized with tags , , , , , , , on Ianuarie 12, 2009 by ictin

De prima data cand am dat facut cunostiinta cu bucurestenii mi-am dat seama ca e ceva in neregula cu ei. Povestea de destul de scurta, treceam cu un unchi de-al meu prin Bucuresti, si a cumparat o oglinda destul de mare, dupa care s-a dus sa isi mai rezolve nistre treburi timp de aproximativ 15 min., timp in care am stat cu oglinda pe treptele tribunalului (sau procuratura, nu mai stiu ce era, dar imi amintesc ca treptele se contopeau cu trotuarul). In acest timp mai multe persoane au trecut pe acolo, dar daca se nimereau sa fie pe aceeasi treapta cu mine, nici unul nu urca sau nu cobora sa ma ocoleasca (eu evident nu ma apucam sa fac slalom cu namila de oglinda pentru orice ametit). Fiecare dintre ei incerca sa se strecoare pe langa mine, avand grija ca nu cumva sa urce sau sa coboare vre-o trepta. Cand m-am stabilit in acest „minunat” oras (obligat de imprejurari) mi-am dat seama si care era motivul: Bucurestenii sunt pur si simplu handicapati! (sau cel putin marea lor majoritate). Nu urcau aceea treapta deoarece nu erau in stare.

Din acest motiv cand se urca in metrou se opresc in usa fara sa mai faca un pas: nu pot mai mult, handicapul nu le permite. Din acest motiv se inghesuie toti ca oile pe scarile rulante, ei nefiind in stare sa urce scarile. Din acest motiv sunt si vagoanele trenurilor de metrou goale la mijloc si inghesuite la usi: dupa efortul supraomenesc de a urca in metrou, deplasarea mai la mijloc este practic imposbila. Din acest motiv cand intrebati un bucurestean cum sa ajungeti la un obiectiv la maxim 1 km mai incolo, o sa va indice sa schimbati 3 autobuze si 2 tramvaie pana acolo, dar nu va sti in ce directie e, deoarece mersul pe jos pe o asemenea distanta e o imposibilitate pentru el. E adevarat ca sunt si cei care stiu in ce directie e, dar acestia au masini, si daca nu cumva ii panditi in scara blocului lor la intrarea in lift, nu o sa ii prindeti pe jos. Astfel se explica si de ce e criza de locuri de parcare ( un om cu un handicap locomotor nu poate sa isi parcheze masina la cateva sute de metri de scara, el nefiind in stare de unul singur sa parcurga de unul singur aceasta distanta), cat si traficul aglomerat (pentru folosirea mijloacelor de trensport in comun trebuie sa mai mergi un pic pe jos, lucru chinuitor pentru unii).

Dar bucurestenii nu sufera numai de handicapuri locomotorii. Ei sufera printre altele si de daltonism, altfel nu reusesc sa imi explic cum de nu pot face diferenta dintre culoarea rosie si verde la semafor. Ba mai mult nici in observarea formelor nu exceleaza, astfel nu imi explic de ar incerca sa traverseze strada pe rosu cand vine sirul de masini, sau de ce accelereaza la trecerile de pietoni cand pe trecere sunt pietoni (sau in acest caz o fi vre-un handicap referitor la contractarea involuntara a muschilor, care, se stie, se umfla singuri in asemenea situatii). Folosirea unei biciclete intr-un asemnea oras e un lucru rar, deoarece pentru majoritatea handicapata mersul pe bicileta tine de domeniul fantasticului, iar pentru ceilalti tine de sinucidere, deoarece nu se stie cum nimeresti in trafic un handicapat care nu vede, sau unul caruia i se umfla muschiul si trage stanga de volan sau accelereaza.

Desigur, as putea sa ma insel, dar acest lucru ar insemna ca sunt pur si simplu retardati si nesimtiti, si tot acolo ajungem, acestea fiind niste handicapuri destul de grave.